Avatar utilizator
By dan
TV Samsung 49KS7502


#1127 Avem plăcerea să testăm televizorul Samsung 49KS7502, model premium și caracteristici deosebite: imagine de excepție mulțumită tehnologiei Quantum Dot, smart rapid, jocuri avansate cu suport pentru gamepad iar gamerii au parte de input lag extrem de mic! Web browser dublat de aplicația android Smart View și mediaplayer cu redare conținut din rețea. Avantajele nu se opresc aici! Citește acest review și vezi de ce merită achiziționat!

Prezentarea este valabilă și pentru celelalte diagonale din gama KS7502: 43KS7502, 55KS7502, 65KS7502. Exemplarul nostru a fost oferit de eMAG pentru testare.

Samsung 43KS7502 49KS7502 55KS7502 65KS7502 Front Ambiental Light



Vezi preț actualizat pentru 49KS7402



UNBOXING UNPACKINGDespachetare

Subliniem faptul că avem de-a face cu un display Quantum Dot / Ultra HD Premium.
Aruncați o privire pe despachetare și accesoriile livrate. Poza 7 arată toate accesoriile ce se găsesc în partea de sus al ambalajului.
Ecranul este protejat de un carton care se folosește și la asamblare suporturi. Uite un suport de perete potrivit
Ultima poză este cu tot ceea ce am găsit în cutie.



Video cu despachetarea:





ACCESORIIAccesorii

Suporturile sunt din metal, finisaj de tip cromat. Telecomanda, foarte subțire, ușoară, comod de utilizat și un feeling de calitate.
Samsung One Connect oferă toată gama de conexiuni. Este obligatoriu de folosit, chiar dacă în spate mai sunt și alte porturi pentru că doar pe One Connect găsim intrarea RF, pentru antenă / cablu sau satelit.



ASSEMBLYAsamblare

Pentru asamblare vă sfătuim să urmați indicațiile din acest quick setup. Se păstrează o parte din ambalaj atunci când scoateți televizorul din cutie, pentru a monta cu ușurință standurile. TV-ul se așează cu ecranul în jos pe cele 3 bucăți de polistiren care au formă diferită pentru susținerea corectă a ecranului curbat.
Standurile se înfig la loc, cu puțină forță și nu sunt necesare șuruburi. Ulterior se pot demonta la fel de ușor.
Poziția pe suporturi este stabilă dar aveți nevoie de o masă cel puțin la fel de lată ca televizorul. Suporturi de perete pentru diagonale mari





SPECIFICATIONSSpecificatii

Ceea ce nu găsim pe One Connect:
- Slotul pentru cardul Common Interface (CI+)
- conexiunea LAN, dacă doriți să conectați televizorul la router cu ajutorul unui cablu LAN (desigur că televizorul are și Wireless LAN integrat). Vezi acest router
- încă un port USB de 1A.
- Ex-Link care momentan nu știm pentru ce este. Poate pentru prelungitor receiver telecomandă?

KS7502 cunoaște standardul DTS / Dolby Digital, deci nu aveți probleme cu sunetul din filme. Toate filmele din fișiere MKV și alte surse vor avea sunet.
Este asamblat în Slovacia.
Ultimele două poze ilustrează plasarea capacului peste conectică, după conectarea dispozitivului One Connect.





ACCESORIITelecomanda

Telecomanda ne-a impresionat. Extrem de elegantă și... după 1-2 zile de utilizare nu am mai simțit lipsa telecomenzii clasice. Asta pentru că meniul Home al acestui televizor este foarte bine gândit. Setările, schimbare surse, posturi TV recent vizionate, jocuri, totul este la un click distanță.
Trebuie să recunoaștem că inițial am cam dat-o dintr-un buton în altul încercând să găsim opțiunile dar ne-am obișnuit.

Observați că Power On/Off, "123", "Extra", Return, Play / Pause nu sunt efectiv butoane dar 'zonele' sunt 'clickuibile' (nu este cu touch, evident) și sunt marcate pentru 'localizare tactilă'. Au câte un 'punct de plastic'.

Tastele VOL (volum) și CH (canal) au 3 poziții: sus, jos și click. În ultima poză se vede ghidul complet.

Cele direcționale (sus, jos, stânga, dreapta) se află în 'cercul' de la poza 4.

Comenzile vocale sunt foarte bine recunoscute, pentru pronunție în engleză rezonabilă. Când se apasă tasta 'microfon' (poza 5) televizorul reduce sonorul pentru a 'asculta cu atenție comanda'.
Nu am găsit o setare care să schimbe limba comenzilor vocale, în Română. Aproape sigur nici nu este.




Detaliem Samsung One Connect:
Are rolul de a asigura o conectare mai ușoară a cablurilor: semnal TV, surse HDMI, dispozitive USB, soundbar (home cinema) mai ales dacă suspendați televizorul pe un suport de perete sau suport de tavan.

Sunt 4 porturi HDMI, marcate conform scopului: STB (Set Top Box), PC/DVI, ARC (pentru Audio Return Channel).

Ieșirea optică, care este și singura ieșire audio, se poate folosi și pentru a conecta sisteme audio care nu au intrare digitală dacă folosiți un convertor audio digital la analog. Se poate decoda stereo sau surround (5.1 boxe). Chiar și căști se pot folosi în acest mod.

Explicația lipsei ieșirii de căști este că 49KS7502 (la fel și 43KS7502, 55KS7502, 65KS7502) suportă căști bluetooth. Dacă suntem realiști, căștile clasice sunt depășite moral. O cască BT folosită la telefon, se conectează la fel de simplu și la televizor. Aveți opțiunea de vizionare TV fără să deranjați pe ceilalți prezenți în cameră, util și în cazul PIP (Picture in Picture).

Alege un soundbar Samsung care să fie controlat din telecomanda televizorului.

Cele două porturi USB sunt marcate cu 'HDD 5V 1A' pentru conectarea unui hard disc extern (atenție la cablul USB, să nu fie prea lung) și 5V 0.5A pentru memorii USB. Acest hard disc extern este recomandat.
Dacă folosiți un HUB USB, este necesar să aibă alimentare proprie la priză. De obicei aceste alimentatoare asigură un curent de 2A care se împarte la cele 4 (sau mai multe) porturi USB. În acest caz, cablul USB poate să fie mai lung.




DESIGNAspect

Am încercat să surprindem în imagini cât de spectaculos poate fi acest televizor. Am ales clipuri Ultra HD pe youtube și cadru ambiental specific.

Observați pozele 3 și 4 și vă spunem cu toată seriozitatea că imaginile nu au fost prelucrate în photoshop. Este adevărat, pozele sunt făcute de cineva care lucrează în domeniu, însă garantăm că nu au fost folosite tehnici "post procesare" pentru a crea o falsă impresie.

Sperăm că sunteți de acord cu privire la claritatea imaginilor. Imaginați-vă cum se vede 'live'!

Apoi unghiul de vizualizare, este larg și avantajat de curbura panelului.

Apoi am trecut și la imagini cu televizorul oprit evidențiind percepția într-un living sau cameră de zi. Se poate zice că este un obiect de lux.

Pozele 13 și 14 arată logo-ul Samsung de pe rama de jos. Se poate seta să lumineze sau nu și este foarte bine așa pentru că poate deranja seara, în cazul imaginilor întunecate.

49KS7502 dă impresia că nu are ramă! Pozele 26 și 27 arată cât de 'frameless' este.




INFORMATIONSVirtual keyboard

Am instalat Smart View, aplicație Android, care are o zonă pe ecran pentru touchpad și tap, iar completarea textului este mult mai ușoară. Totuși, Samsung a integrat și o tastatură virtuală deșteaptă, cu suggest pentru literele ce urmează a fi tastate, în funcție de istoric. Vezi tastatura originală pentru televizoare Smart Samsung.
În imaginile de mai jos începem și scriem "google", iar după primul "g", apar cele 4 sugestii selectabile rapid (poza 2). După fiecare selecție sunt deduse următoarele sugestii.

Ordinea preferată nouă pentru navigare web:
- tastatură cu touchpad Samsung
- tastatură cu touchpad Logitech
- Smart View
- mouse wireless. Acesta este compatibil
- utilizarea telecomenzii este cea mai nefericită alegere.

În prezent, sunt atât de multe variante de control încât Samsung a renunțat la telecomanda tip air mouse, cu gesturi și preferă să dezvolte aplicația pentru Android. Nu avem cunoștințe despre modele care să vină cu o astfel de telecomandă.




INFORMATIONSSmart View - Aplicație Android

Detaliem Smart View.

Conexiunea dintre televizor și aplicație se face prin LAN (cablu sau wireless, nu are importanță), deci atît televizorul cât și telefonul trebuie să fie în aceeași rețea.
La pornirea aplicației se solicită conectarea la unul dintre televizoarele existente în rețea. Scanarea se face automat.

După cum vedeți, sunt comenzi pentru volum, canal și introducere număr canal. În partea de jos sunt tastele Return, Home, Extra și tastele multimedia. De altfel o 'telecomandă' completă.
Tasta More ascunde un alt meniu contextual cu: Source, Settings, CH List, Guide.
Dar zona de touchpad este foarte utilă pentru navigare pe internet. Pe lângă controlul cursorului de mouse are și funcția de Tap, desigur.

Există un mic lag la mișcarea cursorului dar este acceptabil și schimbă total experiența de navigare. Este aproape ca și cum ai avea o mini tastatură pentru televizoare smart conectată la USB.

Când selectați pe ecranul televizorului o căsuță de text, pentru a completa adresa WEB al unui site de exemplu, pe telefon apare tastatura virtuală și scrieți textul. La final, când apăsați pe 'Done', textul completat va fi transferat televizorului.

Dar Smart View nu este doar o telecomandă virtuală ci și o sursă de fișiere multimedia pentru televizor. Fotografii, videoclipuri și muzică, toate fișierele pot fi trimise spre televizor și redate convenabil (poza 5).



GAMESJocuri

Ne face plăcere să constatăm jocuri mult mai evoluate în Smart Hubul Samsung.

Punctăm câteva aspecte, cât mai concis:
  • Compatibilitate cu gamepad! Nu am stat pe gânduri să cumpărăm un [php=afl]logitechgamepad Logitech F710eless Logitech F710"[/php] pentru a încerca potențialul acestor jocuri. Alte controllere compatibile: F510, Dual Action, Rumblepad2, Joytron Cyvox DX și altele.
    Din păcate controllerul ce l-am avut de la testele anterioare nu este compatibil, un Natec Genesis P33.
  • La prima instalare, jocul Minion Rush, constatăm că sunt doar 2.96GB liberi în condițiile în care doar Modern Combat 5: Blackout are nevoie de 1.23GB. Printre puținele reproșuri.



Cel mai bine este să vizionați un video-review despre jocul care ne-a plăcut cel mai mult: Modern Combat 5 - Blackout:



  • Grafică 3D. Nu știm ce placă randează imaginea dar pe lângă calitate și efecte, este foarte cursivă și răspunde prompt la comenzi.
  • Control excelent cu gamepad Logitech F710, fiind și wireless. Poate că pentru joystickul din dreapta, cel pentru 'look around' ar fi bine să aibă viteză mai mare, am avut ceva dificultăți în a întoarce imaginea rapid spre o altă țintă. Poate se găsește în setările din joc. Feelingul este că ești în control.
  • După prima tentativă în care am fost lichidat fără drept de apel, la reluarea jocului sunt mai precis în a controla ținta.
  • Jocul te prinde. Este incredibil cum un Smart TV este și consolă de jocuri. Ar fi bine să apară și alte jocuri instalabile. Există multe titluri care s-ar încadra la aceste cerințe hardware!
    Sugestie: Un update de firmware care să recunoască memoria USB ca spațiu extins de stocare pentru aplicații.
  • La min. 2:26 observați efectul apei. Așa ceva se poate realiza doar cu accelerare hardware al plăcii video. Ne-ar place să știm mai multe detalii despre placa video, procesor și memorie.
  • Alternativa dedicată pentru jocuri este un PlayStation 4 sau XBOX One, iar 49KS7502 / 55KS7502 este pregătit pentru jocuri prin setarea Game Mode On pentru a avea un input lag minim. Cu adevărat performant! Revenim la acest subiect.
  • Jocul devine tot mai captivant. Secvențele în care trebuie să dobori elicopterul sunt cu o doză de adrenalină.


Să vedem și alte jocuri...

Asphalt Airborne 8, al 2-lea în preferințele noastre.



Minion Rush, pentru copii.



Dungeon Hunter, Real Footbal și un gol din partea noastră, Frontline Commando D-Day, Cars.




Toate le-am jucat cu controller Logitech F710.




TV IMAGE CALIBRATION SETTINGS ADJUSTCalibrare setari imagine

Să vedem în cele ce urmează ce setări am aplicat pentru a obține imaginea corect calibrată:

  • Am resetat setările de imagine la valorile de fabrică.
  • Pozele 2, 3 și 4 arată valorile inițiale, printre care Colour Tone: Standard și Backlight: 13.
  • Dezactivare Eco Sensor pentru că la resetul de imagine, se setează din nou pe On și nu dorim asta. Cel puțin nu în cadrul calibrării. Că ulterior îl setați, nu are importanță.
  • Pozele 7, 8 și 9 arată câteva cadre prin care se testau culorile la diferite intensități de luminozitate, dar preferăm să ținem pentru noi hardware-ul folosit. Puțină proprietate intelectuală nu strică.
  • Și acum modificările ce le-am făcut: R-Gain de la 0 la 20 (roșu) și B-Gain de la 0 la -47 (albastru). Deci mai mult roșu, mult mai puțin albastru. Dacă inițial, temperatura imaginii era unde la 12000 K, cu modificările noastre aproape că am atins perfecțiunea - 6505 K (ideal fiind 6502 K). Foarte aproape. De fapt se și vede pe graficul din poza 12 că puntul de Target și Achieved sunt aproape perfect suprapuse. Să știți că nu pe orice televizor se poate obține o temperatură așa aproape de ideal.
  • Poza 13 arată grila de culori de test iar separatorul diagonal este între culoarea afișată și cea ideală. Observați cât de bine corespund.




Să discutăm despre uniformitate, un alt test cu o doză de curiozitate pentru noi.
Din valori și grafice deducem că acest model are panel luminat din direcția jos / centru. 351 lumeni este jos și centru după care scade în laterale și partea de sus. Testul este pentru culoarea albă, gri și gri închis. Abaterea este invers proporțională cu intensitatea luminii emise. Așadar la gri închis avem abatere maximă de 3 unități.
Nu este doar în limite normale, ba chiar excelent. Un clouding minim, aproape de neperceput cu ochiul liber.

Pozele 18 și 20 arată abaterea temperaturii de culoare. Colțul stânga-sus afișează o imagine cu tentă ușor mai rece, iar colțul dreapta jos imagine ușor caldă. Aceste măsurători sunt poate exagerate pentru că abaterea ar trebui să fie mult mai mare ca un utilizator obișnuit să o poată sesiza.

Poza 19 arată clar de ce luminozitatea ecranului este dată de la poziția centru-jos cu o abatere ce crește spre partea superioară. Din nou, valorile sunt bune, în curând vom testa alte mărci și televizoare cu alte bugete să vedeți acolo abateri!

Cam atât despre calibrare. Încercați valorile de care am zis și o să fiți surprinși. Chiar dacă calibrarea se face periodic și depinde la ca un caz la altul, valorile asigură un bun punct de pornire pentru a obține o imagine reală.


MEDIAPLAYERPlayer multimedia

Un alt subiecte de interes: Playerul multimedia.
Testăm direct cu fișier mkv de 31.46 GB, rezoluție 3840 x 1600. Ce credeți? Filmul pornește de parcă este o așchie de fișier. 49KS7502 pur și simplu îl toacă și imaginea este cursivă, clară, perfectă. Nu agață la derulare, nu are lag la comenzi.

Explorerul de fișiere are opțiunile ce se văd în pozele 3, 4 și 5. Este util să poți șterge fișierele direct din această interfață.
Se poate face selecție multiplă. Sortare și filtre pe tip: poze, muzică, filme.

Pentru teste am folosit acest hdd extern.

Poza 8: generare capitole pentru selecție moment din film. Asta dacă nu preferați derulare ca în poza 9. Acel pointer se mișcă pe bara orizontală fiind posibilă selectarea la secundă a momentului din film. Aici ne refeream la lipsa pauzei din cauza fișierului care are totuși zeci de GB.

Observați în poza 10 cum este împărțit filmul în intervale relativ egale.

Setările subtitrării sunt complete: font, umbră, contur. Totul pentru a îndeplini toate cerințele.

Encodarea setată este important să o setați pe Europa Centrală, altminteri vor fi probleme la afișarea diacriticelor.

Rotirea clipului este utilă când ați filmat cu telefonul mobil iar imaginea este 'răsturnată' pe ecran.

Dacă există mai multe limbi audio sau mai multe subtitrări în fișierul mkv, utilizatorul poate selecta cea preferată.




PARERIPIP - Picture In Picture

KS7502 nu are două tunere pentru a urmări simultan două programe TV, dar este util și PIP-ul în care sursa selectată este un port HDMI iar în fereastra de PIP selectăm un post tv pe care dorim să-l urmărim în paralele, în timp ce navigăm pe internet.
Opțiunile se explică singure:




SETTINGSSetari

Puteți viziona cadru cu cadru toate setările din meniu:



WEB BROWSERNavigator web



Ce am observat noi:
  • Un mic tutorial la încărcare browser.
  • Noi folosim și o mini tastatură cu touchpad pentru televizoare smart cu receiver pe USB.
  • Youtube se încarcă rapid, pe parcă avem un PC.
  • Cât de repede pornește un clip 4K!
  • Cât de repede schimbă rezoluția de la 1080p la 2160p!
  • Trecerea în modul theatre este un fleac. La fel și pentru full screen. Fără întreruperi.
  • Saltul înapoi și restabilirea conexiunii este la fel de rapidă.
  • Schimbarea clipului este ca și pe PC.
  • Conexiunea este pe cablu! Pentru că vrem să vedem cum se descurcă televizorul fără să aștepte după un semnal mai slab wireless.
  • Căutarea altui clip și apariția textelor suggest este promptă chiar dacă clipul 4k solicită hardware-ul.
  • Scroll-ul paginii pe verticală în timp ce rulează 4k este responsive. Încercați pe alte smarturi asta, să vedeți diferența.
  • Google, Facebook și alte site-uri sunt afișate instant.
  • Clipul și sunetul de pe tabul cu YouTube este întrerupt atunci când trecem pe alt tab.
  • Vedeți diferențele de Zoom. Browserul beneficiază la maxim de rezoluția Ultra HD al ecranului. Chiar și la 50% textul este clar!
  • sport.ro, un site plin de poze și un home page încărcat este încărcat cu ușurință și navigarea este la maxim.
  • Activarea PIP-ului oprește imaginea și sunetul de pe Youtube chiar dacă tab-ul rămâne activ.
  • De la minutul 8:50 sunt prezentate setările browserului.
  • Tizen Browser versiune 1.1.0.0712.
  • Browser perfect pentru vizionarea filmelor online!


Ați văzut ce înseamnă un Instant On pe televizoarele Samsung? Observați în cât timp este imagine, sunet și meniul home prezent pe ecran. 1 secundă?




PRO ARGUMENTSPareri pozitive

  • Imagine superbă, dar necesită calibrare pentru că setările de fabrică au ca rezultat o imagine prea 'rece'.
  • Jocuri interesante, jucabile cu acest gamepad și sperăm să fie doar începutul. Am văzut ce jocuri se pot porta pe acest hardware și așteptăm mai multe titluri.
  • Clipuri Ultra HD pe youtube, fără întreruperi.
  • Upscaling de nota 10.
  • Input lag mic în Game Mode. KS7502 este cât se poate de performant în jocuri prin conectare la console.
  • Power On rapid!


CONTRA ARGUMENTSPareri negative

  • Spațiu de stocare mic. Doar 2.96GB pentru aplicații suplimentare. Este suficient pentru aplicații gen HBO Go și alte utilitare. Problema este doar la jocuri.
  • Multitasking limitat pentru browser.




CONCLUZIIConcluzii

Samsung 49KS7502 este cel mai complet smart tv pe care l-am testat până în prezent.

Susține aceste prezentări prin folosirea ACESTUI LINK dacă cumperi de pe emag! Mulțumim!
Televizor oferit spre testare de eMAG.
Te-ar putea interesa și o mașină de spălat rufe: Review Arctic EF6100A+ Pret pareri @

Recomand: TV Philips 32PFH5500 Minitastatura smart TV A+ KTE5

By Leonard89
#1130
Buna dimineata! As dori sa achizitionez un tv suhd de 48'', 49'' , in limita a max 4900 ron... Oscilez intre Samsung ks7502 si Samsung js8500 (gama 2015). Inspre ce model inclinati balanta?? Va multumesc
Avatar utilizator
By dan
#1191
Incercati sa gasiti categoriile de aplicatii din samsung apps. Cu siguranta aplicatia Voyo este instalabila. Televizorul l-am returnat, avandu-l doar in teste, dar ca idee exista un meniu in care aplicatiile sunt grupate pe categorii si 'video' este ceea ce cautati.

Recomand: TV Philips 32PFH5500 Minitastatura smart TV A+ KTE5
By torecsr
#1229
Salut!Foarte util reviw ul tau.Multumesc!
Am urmat pasii recomandati de dumneavoastra dar nu pot finaliza calibrarea imaginii tv.
Cum pot ajunge la screenul pentru a ajusta
R-Gain de la 0 la 20 (roșu) și B-Gain de la 0 la -47 (albastru) deoarece nu il gasesc nicaieri...puteti sa ma ajutati?
Multumesc!
AdBot

SAMSUNG 49KS7502 REVIEW, PRET (43KS7502 55KS7502 65KS7502)

By AdBot
Salut! Uite cel mai vandut televizor Samsung

     ACUM, la PROMOȚIE!